Parteneri / Relatii Internationale

 Relaţii internaţionale

Universitatea Athenaeum din Bucureşti a aderat la procesul Bologna în anul 2005 angajandu-se să respecte şi să promoveze autonomia universitară, valorile şi drepturile fundamentale, să răspundă provocărilor generate de trecerea la societatea bazată pe cunoaştere.

Universitatea Athenaeum are relaţii de interdependenţă organică în plan academic administrativ şi economico financiar, care se manifestă sub următoarele aspecte:

  • participarea la conferinţe ştiinţifice internaţionale;
  • afilierea la societăţi ştiinţifice internaţionale;
  • invitarea de specialişti din străinătate;
  • schimburi de cadre didactice şi studenţi;
  • participarea la programe de cercetare şi culturale internaţionale.

 

Universitatea a participat la evenimente educaţionale la nivel internaţional, a încheiat parteneriate şi a stabilit relaţii de colaborare cu instituţii similare, dintre care amintim:

  • INSTITUTE OF AGRICULTURAL ECONOMICS, BELGRADE – SERBIA
  • CENTRE FOR INTERNATIONAL PUBLIC POLICY AND ADMINISTRATION (CIPPA), BRUXELLES, BELGIA
  • L’UNIVERSITE PAUL SABATIER – TOULOUSE 3 - FRANŢA
  • HIGH INSTITUTE FOR INDUSTRIAL BUSINESS MANAGEMENT & PRODUCTION TECHNOLOGY – GHARBIA, EGYPT
  • THE HIGHER INSTITUTE FOR COMPUTER SCIENCES AND BUSINESS ADMINISTRATION AL ZARKA - DAMIETTA, EGYPT
  • UNIVERSITY OF ROUSSE – BULGARIA
  • UNIVERSIDAD NACIONAL AUTONOMA DE MEXICO
  • SZENT ISTVÁN UNIVERSITY - UNGARIA